Un român fără adăpost locuieşte într-un cort în cartierul financiar din Paris, simbol al puterii economice a Franţei!
Cartierul La Defense înseamnă putere şi bogăţie, iar cele mai mari companii au aici sediile: clădiri uriaşe, unde oamenii de afaceri vin cu ţinute impecabile. Sub turnurile care reprezintă puterea economică a Franţei, există însă o realitate, şocantă, filmată de jurnaliştii francezi: cea a oamenilor fără adăpost.
Aproximativ o sută de persoane trăiesc de azi pe mâine în cartierul oamenilor de afaceri din Paris. Printre aceştia se află şi Petru, un român de 43 de ani. „Aici este casa mea, cortul îl am de la un magazin de profil,, iar restul din ghenele de gunoi”, povesteşte românul, potrivit bfmtv.com.
Bucătăria înseamnă o masă extrem de mică, un scăunel rotund, câteva tacâmuri şi nişte legume.
„E un loc liniştit, n-a venit nimeni să mă deranjeze„, le-a spus românul jurnaliştilor francezi.
Există o înţelegere tacită între oamenii străzii şi angajaţii unui centru comercial care lasă în pubele alimentele nevândute peste zi.
B.G.